vineri, 10 martie 2017

Proletokult: 1. Roșu și negru

Nu pentru nație,
Ci pentru populație,
Nu pentru tricolor,
Ci pentru om!
Roșu, culoarea adâncimii ființei,
Sângele din venele omului,
Negru, negru se face noroiul din palmele sale
Sânge din bătăturile de la corzile chitării
Cât omul cântă pentru om
Arta!
...să-l trezească din mizerul somn,
Roșu și negru zboară steagul nostru
Nu pentru nație,
Ci pentru populație
Nu pentru tricolor
Ci pentru om!
De la Spartacus la Spartacieni
De la al sclavului vis, la comuna din Paris
De la plebea feudală la ceata proletară!
Împreună violonistul și șantieristul
Împreună, artist și oier,
Împreună, profesor și tâmplar,
Teist, ateu, negru, galben, alb
O societate fără de boier.
Căci boierul face războaie,
Dar țăranul e ăla care moare,
Indiferent de limbă și pământul de sub picioare.

Lasă scepticii să râdă,
cât copilul, în mina de diamante, 
stă să plângă.
Lasă scepticii să râdă, 
Istoria circulă și fară ei
cât timp tânărul se luptă. 

Dar daca roșul zboară în continuare pe drapel
Prin călăuza științei va veni o zi
când în fabrici va trudi doar mașina
astăzi, omul îi e sclav, mâine, ea îi va fi unealtă
dar cum să fie mașina unealta omului, când omul
e unealta altui om? și când mașina nu e a celui ce o folosește,
cum să fie acela liber?  
Cum, cum să fie armonie, când aurul e doar într-o singură grădină?
Până și o pasăre riscă gloanțe când zboară peste granițe.
Și deci cum să fie armonie, când singurul ce circulă liber, fără hârtii,

... e capitalul?


Scrierile care vor urma în această colecție nu pretind să fie mai mult decât ceea ce sunt - spre deosebire de ideologia din multe 'opere' de astazi, cu ale lor haur și diamante, resemnare și acceptare a cărților care ți-au fost date - opere ce se consideră elevate prin lipsa lor de părere și ferocitate. Pentru mine, arta e vulgară, umană, stradală, aparține la fel de mult celui ce cântă cu chitara la metrou cât și dirijorului de operă. La fel ca politica - locul ei este prin excelență în stratul comun. În discuțiile brutale de la colțul străzii după liceu, între muncitori pe bănci în parc, la masă seara cu famila. Și arta-i partizană. Uneori mai puțin vizibil. Alteori mai pe față. Aici, vocea poetică e total pe față. Cam ca mine.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu