marți, 26 aprilie 2016

Oil in his eye - a poem

David A. Marin
The robot talks
the suited-man watches
the blackness out the window
the flaming gorge of stars
nebulas singing quietly
as lovebirds by a fire
asteroids gently walking
by the meteors grasping the
skies with lines of ash
the robot talks
to the businessmen
seated on the black cruiser
towards the mothership
enormous fire from below
“LAdiES AnD GEntLeMEn
DoNot Despairrr As Y-O
NoTiCe YoUr pLANeT
ExploDiNg BeNeath YoU
On ThE ScrEENS of The SeAt
On WhIch YoU ReST
ThE FaTe OF The PlaneT
Was Imminent
yOUr Bussiness Ventures
WiLl Be taken care Of
As All Of Y-O Have Arranged
And do know that This
CoMProMISE wAss
The bEsT cHOICe,
Bussiness-wise”

The Robot talks away
As the planet blows
And the 0,001% eat plastic food
On leather chairs
On a spaceship towards
Thy mothership
And across the sky
From an asteroid mine
An alien ship, painted pink
Approaches like a pencil’s ink
And the robot stops talking
The ship is moving, the men and women
Drinking, eating, in silence and artificial light
In the plastic fright
Thinking of their life ahead
But the pink vessel lights up red
Inside, green people with brown hair
With tears on their faces

As they watched Earth go
The pink vessel, color of passion
Of smile, of life
A Flying Love & Pleasure-Hub
On which stand aliens
And three humans who were on vacation
They watched their planet burn
The pink vessel, the suited man watches
No expression, no smile, no grin, no frown
He doesn’t think of his money, for once,
He repents as the oxygen dries out
And the pink vessel shots their windows
And the robot’s operation system crashes down
The lights go out.
And his dark tie
White shirt
Black tux
Gold watch
And fortune
Fly through the void
Through the nebulas

The pink ship sails across the sky
With the last three humans
Back to another Earth
With another folk.
“Why didn’t you save Earth
10,000 years ago
When the poles were melting?”
Asks a robot, from the control board.
The humans do not respond,
And the little pink metal creature
Sighs mechanically and flies about…  

His friend, another metal man,
Going through a human’s room,
Finds a weird-looking wooden object
And takes his metal hand, and plucks
A string on the guitar…
And the robot goes to the humans
One of them looks back, water in his eye
Robot stops scanning the man, looks at him instead
And thinks ahead...
Even though he scanned the guitar
And his system instantly learned to play
He closed the program
And with oil in his eyes
He stuttered
Metal-man to man,

“T-teach me a s-song you w-wrote
I don’t want Earth to die”.  






luni, 11 aprilie 2016

Versetele Aroganței: 57. Spovedania

David A. Marin



Am tot auzit zilele astea de lemn, spații mici, și Dumnezeu... Și mi-a venit să scriu asta.
În orice caz, după mine, nu cred că știe cineva fix ce preferă Dumnezeu, deși poate că înainte de mall-uri sub nume de lăcașe, Dumnezeu ar prefera Omul, iar inainte de lemn, Copacii. Natură, alea-alea. Hipiot răzvrătit.

(Pictură: Ego et Rex Meus, 1888, de John Gilbert)

Ghepardul privește iezuitul
Iezuitul privește prin ghepard
Știe iezuitul, ce face ghepardul
Ghepardul știe că nu-i greșit
Dar văzut-ai tocmai așa
Confesiunea catolică
Mare rit traumatic
Când nu-i adogmatic.
Să-ți faci vină pe ce nu-i greșit
Simte cum frige camera spovedaniei
De râsete luciferice compătimitoare.
\\
Un băiat târât de părinți
În zisa casa a lui Iisus
Să se sperie de cântecele de cor
Și de vocea groasă în ecou
Și să se pună în genunchi
Așa-i zisa spovedanie
Și să zică nimic, nimic, nimicuri
Căci, părinte, nu o zic cu rea-intenție
Dar dacă vrei adevărul
Pregătește-te la mici tridente zburătoare
Să-mi saltă din a mea gură
Și să îți străpungă galbena aură
Cu șocuri mici electrice feline
Și să nu mai stau eu în genunchi
Să stai tu…
Sub a mea mare umbră.

Al Pacino ca diavol – VANIATEA e păcatul meu preferat
Dar eu zic că modestia și umilința e păcat mai mare
Și mai păcat e când voi ziceți că-i respect.
Ascultă-mă, căci eu vorbesc cu zeii.
Și mie universul îmi e prieten.
Si eu până și cu Dumnezeu înjur,
Fi-ți-ar furia să-ți fie,
Eu sunt libertin până în străfunduri.
Uneori mă văd culcându-mă în
dimensiuni paralele
cu unele dintre vrăjitoarele pe care le-ați ars
de-a-lungul secolelor.
Mă gândesc că aveau sex-appeal de dădeau pe afară
și pseudo-pietatea voastră și traumele parentale
nu vă lăsau să vă apropiați de ele
așa că le-ați ars pe rug.

Ascultă-mă aici, părinte, căci eu sunt
Păcătos, dar păcatele pentru mine
Nu-s doar alea din a voastră carte neagră.
Și ascultă-mă, părinte, căci eu sunt păcătos
că n-am citit Coranul dar știu cât-de-cât ce-i prin biblie…
Ascultă-mă, părinte, căci eu vorbesc cu Dumnezeu
Și râd cu el și înjurăm, căci îmi e prieten
Și vorbesc cu Freya când mă gândesc la fete
Și le dezbrac și îmbrac și dezbrac în capul meu
și e total O.K., și Freya îmi zâmbește
Și sacrul meu nu-i sacrul tău.

Ascultă-mă, părinte,
Dă-mi a mea pace.
Dă statului a lui pace.
Dă copiilor a lor pace.
Ascultă-mă, părinte,
Căci noi am tot ascultat.
Când o să îngenuncheze biserica
Să-și spună păcatele nouă?

Oare mâine, oare poimâine,
Înainte sau după ce preafericitul”
Își parchează merțanul în Mântuirea Neamului?
Înainte sau după ce vă șerpuiți în treburile statului
și în a noastră educație?
Catolicii au avut cruciadele, dar măcar
cardinalul Wolsey a ridicat și școli
și acum Francis vorbește de ce-i
actual și relevant
dar e ok, că voi vă rugați vara pentru ploi
și faceți amendament la constituție
ca să definiți căsnicia ca o uniune
între femeie și bărbat
de parcă căsătoria vă aparține vouă
și e a voastră proprietate
și e doar din Biblie
de parcă căsătorie nu aveau și
romanii
și nordicii
și grecii
și egiptenii…

Ascultă-mă, părinte,
Căci noi am tot ascultat.
Când o să îngenuncheze biserica
Să-și spună păcatele nouă?
Vezi umbrele de pe pereții catedralei
Vezi lacrimile istoriei
Vezi păcatele
Și simte-mi, părinte, furia,
Simte-mi tridentele și simte
Cum soarele ce intră prin vitraliu
Este lacrimă lui Ra
căci Soarele însăși îl blochezi
Când ridici fortăreți ale opulenței
Și predici umilința...
De ce nu folosiți sutana
să predicați pacea și iubirea
toleranța, egalitatea și omenirea
nu să dați sânge ca spada
în suflet, minte, viață?

Ascultă-mă, părinte,
Căci noi am tot ascultat...
Când o să îngenuncheze biserica...
...Să-și spună păcatele nouă?



joi, 7 aprilie 2016

THAT FUCKING SMILE. a poem. :) .

by David A. Marin

That smile.
Terrible.
It becomes ugly, deforming, a caricature
With each smile you fake
The more pain I think builds up in you
You become a machine of pretty faces
A doomsayer in truth
A butterfly on surface
A chemical equation
That’s doomed not only to explode
But to not be understood because
It does not want to be understood
And it doesn’t know whether it should explode
Or not.
That smile on your face
Is no longer a smile
It’s a plead
It’s a cry for help
It’s a yelp
It’s a lie, and it’s not even a beautiful lie anymore
It’s an aggressive lie
It’s a smile like a
Corporate meeting
Or bourgeoisie philanthropists meeting on a Safari
Or a war criminal posing with panda bears for a magazine.
Keep screaming,
You can’t hear yourself so no one else will either.
So much disgust upon others and mostly upon self
a smile has never heralded before.


                You scare me like a child is scared by Mickey Mouse
Because children don’t like non-human faces
I played with my cats today and their expressions
Were more human
Than yours.
Hell, " :) " feels more human. 

And if there is such darkness inside you
Embrace it and turn it into light
What you have inside is still light
Darkness is solely the absence of light
Do not do injustice to light and dark
By oppressing it all in a dim half-light
Do not block it in beige
Do not lock yourself in a cage of
Politically correct activism
And humility, oh, the curse of humility…
Sure, people will hate you
People, for instance, hate me
But it's a good hatred
Stings a bit but then it makes you all
fuzzy and maniacal on the inside
it's a healthy type of hatred
because it's not burning me
it's a hatred for champions
the tears of the bad guys
 on the good cowboy's white hat.
 The blood of the bad guys on his boots.


Anyway, if you don't
It probably won't really matter to me
But for goodness’ sake, a smile that ugly
deserves a fucking poem.


You're the anti-muse.
ʇɔǝdsǝɹsıp uɐɥʇ ɹǝɥʇo buıɥʇʎuɐ ɹoɟ ʇɔǝdsǝɹ ou ǝʌɐɥ spuǝıɹɟ ɹnoʎ puɐ

1010101010¡¡¡¡¡¡¡¡¡¡¡¡¡¡¡¡
ǝןıɯs              
ǝןıɯs            buıʞɔnɟ
ǝןıɯs     buıʞɔnɟ    ʇɐɥʇ
ǝpɹɐb-ʇuɐʌɐ os ǝʞıן ɯ,ı

uʍop ǝpısdn
noʎ ʇɐ ʞooן











marți, 5 aprilie 2016

Versetele Aroganței: 56. scriere automată

Scria Andre Breton în manifestul suprarealist că șpilul e că trebuie să creezi din inconștient, să rupi barierele supraeului și să arăți ceea ce se întâmplă în adancul inconștient, după starea de veghe. Deci să scrii ceva dintr-una, fară să o gândești", cât de haotic" și veridic poți. Ramble on.

Aici e ce mi-a ieșit mie, aplicând tehnica. 



e pe tavan un candelabru, un bărbat
aproape gol cu cravata jumătate de
costum și este prins, o minge disco,
râde, deși are în gură o mingiuță
roșie prinsă cu piele, căci de jos
îl privește o domnișoară în rochie
neagră cu un sceptru confecționat
din piele de crocodil, și poartă tocuri
lungi și tipul ăsta prins de tavan
o privește sub el dar o vede deasupra lui,
gândindu-se că deși nu prea știe unde e
și îl cam doare burta de la frânghie
fete de genul a avut multe,
pe care le punea deasupra, și ele
nu se prindeau de ce, ce și cum
și ocazional vine una
dedesubt din p.d.v. X, Y dar ridicându-se
 din p.d.v. chimic
și talentată în ludic
pe gustul lui fizic
dar sunt prea puține
și niciuna pe unda lui și totuși deasupra
prea multe
antilope învățate cu industria masculului alfa
prea mulți
bizoni învățați cu industria femelei delicate
și din când în când o bufniță ca el
la petreceri printre pești de aur
stând pe post de glob de dans
beat pe rom cu ananas
gândindu-se că-i singur dar că
face multe și că suprarealiștii
scriau automat direct din inconștient
și asta e o chestie destul de interesantă
pentru că cât de automat aș vrea eu
să scriu aici de dragul experimentalului
rămân cacofonii, căci inconștientul meu nu e preocupat de gramatica și
am pierdut șirul
sex
ex
domnișorul Supraeu vine și taie pentru că
Sinele ăsta este un tip tare special și Eul își încarcă pușca cu sintagme traumatice și traumatizante și oricum, coerența e de domeniul trecutului în postmodernism.
////////////
________
|c...u...b|
|i...s...m|
|c...u...b|
-------------