David A. Marin
În pragul alegerilor, vreau să ofer o critică a scenei „politice” românești ce mi se pare aptă și cât se poate de academică. Această critică nu se aplică doar la spațiul românesc întrucât se pot vedea același trăsături in toata Europa de Est cat si, de altfel, pe tot globul. Scopul criticii nu este altul decât de a stârni dezbatere civilizată și impersonală - nu de a genera atacuri între indivizi, pe baza orientărilor lor politice. Acestea fiind zise, cine nu este interesat în a aborda o atitudine cât de cât diplomatică, fără să comită sofisme, sugerez să nu comenteze.
Vreau să încep prin a declara: PSD nu este un partid social-democrat. PNL nu este un partid liberal. PRM nu este un partid naționalist. PMP nu este nici măcar un partid ‘populist’. Aceste partide nu sunt nici măcar de centru, nu sunt nici de stânga, nici de dreapta. Aceste partide sunt niște coaliții de oportuniști fără pic de educație politică în sensul real al cuvântului – hoți cu steaguri colorate, fără nicio idee asupra culorilor pe care le poartă sau asupra ideologiilor pentru care pretind că luptă.
DEX definește “politica” in felul urmator: “Tactica, strategia, metodele și mijloacele folosite de organele puterii în vederea realizării obiectivelor fixate; ideologia care reflectă această activitate”. De notat a doua parte a frazei. Ideologia care reflecta aceasta activitate. Puteți, cu toata seriozitatea, să îmi spuneți că partidele românești mari știu ceva despre orice ideologie, în afară de ideologia profitului personal? Puteți să îmi spuneți, cu toată seriozitatea, că Gabriela Firea a citit Rosa Luxemburg, fondatoare a social-democrației? Puteți să îmi spuneți, cu toată seriozitatea, că cei din PNL au vreo idee ce înseamnă liberalismul? Puteți să îmi spuneți, cu toată seriozitatea, că acesti oameni au vreo afilierea reală, în afară de aceea a banului? Ei când scriu în inchisoare, scriu ca să iasă mai repede și ca să continue șarada, nu pentru că ard în ei idealurile și partizanatul când se află după gratii.
Istoria este mai întâi tragedie, după bataie de joc. Tragedia a fost aplicarea în parte inadecvată a unei ideologii cu foarte mult potențial, în perioada totalitaristă. Bătaia de joc este scena guvernamentală și parlamentară de astazi - nascută ca urmare a dorinței de libertate, devenind iluzia libertății. Aceasta nu are în interes poporul, starea lui materială, educațională, si sănătatea acestuia.
O schemă inteligentă a scenei ‚politice’ din Europa de Est după căderea regimurilor ce se declarau marxiste a fost "depolitizarea", sau, mai concret, schimbarea sensului cuvaâtului „politica”, și deci "politizarea". Datorita fluctuației sensului termenului, însăși depolitizarea și politizarea par termeni sinomici. Omul este o ființă lingvistică, și dacă îți bați joc de termeni și de sensuri, poți să îl demotivezi și prostești foarte ușor.
Nu există adevărate poziții politice în afara de extrema dreaptă si o pseudo-social-democrație-de-centru(accentul fiind pus pe pseudo), fiind o vast răspândita fobie de stânga adevărată pe plan economic. În fostele țări din blocul sovietic există acum o puternică dreaptă și o răspândită fobie de stânga. (De existența acestei adevărate stângi în România, chiar și înainte de ’89, nu mă îndoiesc – mă îndoiesc însă de mărimea ei. Cu certitudine că au fost câțiva care credeau în cauzele marxiste, și care au făcut și bine.
Mulți dintre acești comuniști au ajuns în aceleași pușcării cu legionarii, adica cu fasciștii si naziștii si cu alti disidenți, băgați acolo de oportuniști sub fațadă roșie. Oportuniști sub fațada roșie avem și astăzi).
După căderea fascistului Franco în Spania, s-a revitalizat puternic stânga radicală. Acest lucru este natural din prisma materialismului dialectic, cade X, apare -X. Stânga dreapta, dreapta stânga. La noi deci, singura aripa politica reală este(sau cel puțin pare să fie) cea extremistă de dreapta, întrucat nu există alternative pentru omul de rând, frustrat și plin de agresivitate ca urmare a consensului politic și economic ce îl abzuează, fiind ușor pentru el să cadă în iluzia dreptei radicale, unde brusc toate problemele lui sunt cauzate de populația X sau de grupul de oameni Y, toate celelalte variabile fiind naturalizate(“sistemul așa funcționează, nu ai ce să îi faci, în schimb haide cu noi să ne luăm de unguri și țigani și sirieni, pentru că problemele noastre sunt clar cauzate doar de ei”).
Oribile timpurile unde doar fasciștii sunt fascisti, si ‘social-democrații’ sunt doar niște hoți măscărici.
Însă astfel, prin acest procedeu, e loc de destabilizare totală și corupție, iar demonizarea politicienilor și politicii de către mase este de altfel benefică fix pentru politicieni, termenul de „politică” este furat de la academici, de la oamenii ce se documentează și discută ideologie, și de la politicienii rari cărora chiar le pasă de anumite idealuri, este luat de la aceștia și transformat într-un termen ce se refera la macabrul joc guvernamental, la all-you-can-eat-ul care a devenit politica românească în care m-am născut și în care trăiesc.
Oamenii, fără o educație politică reală, fără să fie citiți în ale politicii, fără să se practice educația politică în școli, făra cunoștiinte teoretice reale despre sistemele pe care le discuta, iau doar instanțe istorice ca punct de dezbatere. Această istorie este prezentată într-o maniera excesiv de subiectivă în scoli și în mass-media(și doar de pe o parte a acestei subiectivități), iar instanțele istorice ale ideologiilor radicale de stanga, în estul Europei, sunt pline de diverse „revizii" si „reacții” și deviații ale parților care au ajuns la putere – fix pentru că, nici atunci, deși mai mult atunci decât acum, nu citeau, și fix pentru că și atunci ajungeau destul de mulți oportuniști la putere. Însă măcar în secolul trecut au fost încercări de a educa masele, de a organiza masele, de a emancipa masele. Acum, eșecul și supreficialitatea, și resemnarea, sunt comercializate drept singura viabilă opțiune, alternativa fiind fantoma gulagului. (Este interesat cum, în țara noastră, incercările de a fi un stângaci radical sunt mereu urmate de fantoma gulagului, în timp ce incercările de a fi un dreptaci radical nu sunt urmate de fantoma holocaustului).
Poziția mea politică la o parte, vreau să spun, deci, că este foarte ușor să alienezi politica de către om, și făcând asta, o să îți apară câțiva care au înghițit pastila dreptei, fiind vulgară și ușor de digerat, sau se resemnează în atitudinea dominantă, superficială si depresiva, a individului realpolitik, post-ideologic lipsit de speranță și idealuri colective.
Priviți doar tinerii, cât și oamenii de vârste mijlocii care pur și simplu nu știu politică, nu o înteleg, sunt total paraleli, muncesc și dorm, sunt frustrați de sistem și cam atât. Când ies în străzi, doar manifestă frustrare, însă nu știu cum să ceară ceva concret, nu știu să articuleze cererile în manieră politică, astfel încât sistemul să fie nevoit să asculte - daca ar știi, ar fi periculoși. Protestele nu mai sunt proteste reale, nu mai sunt revolte, doar manifestari ale frustrării (nu duc la schimbări reale. Ieșeau țăranii în stradă în perioada feudală și cereau capete de boieri, dar nu știau să ceară mai mult, și deci așa erau învinși. Se schimba un boier, dar treaba rămânea fundamental la fel. Astăzi, pleacă Ponta, mai mult nu știm să cerem, și deci suntem învinși. Nu e acceptabil să criticăm și să ne răzvrătim împotriva consensului larg social, economic si guvernamental pentru ca așa suntem fie ridiculizati drept "hipioți" și "anarhiști punkiști", fie comuniști vânați de fantoma închisorilor politice și a diverselor păcate ale ălora care purtau roșu înaintea noastră, în timp ce capitaliștii nu sunt vânați de fantoma 1930-ului, sau a 2008-ului, sau a sărăciei din țările puternic integrate în economia capitalismul global, ce însă nu profită deloc din acesta - țările africane sunt un exemplu perfect).
Bun venit în epoca informațională, unde totul este la degetele tale dar nu prea cauți, nu prea ai cum să cauți, și nu prea ești încurajat să cauți, iar cât timp copiilor le spunem că politicienii sunt prin excelență hoți, aceia care vor ajunge politicieni, vor rămâne hoți.
Oamenii fug de orice înseamnă politică – pentru că nu mai există politică. Nu poartă "Conversația", și deci consensul conducerii și consensul economic rămâne la fel.
De "acționat" am tot "acționat", am tot ieșit în străzi... și fiecare țipa altceva, avea altă agendă, pentru că "Conversația" nu se poartă. Ieșim și urlăm în stradă, dar nu știm ce sa cerem a doua zi. Nu avem cereri comune. Teren comun. Cei ce au idealuri adevărate politice, în sensul real al cuvântului ‘politic’, sunt ridiculizați. Acum, poți să țipi ce vrei, nu mai este necesar să te bage între gratii, pentru că nimeni nu te ia în seamă oricum - închisoarea politică a devenit sictirul politic. Oamenii mănâncă din gunoiul realpolitik, apolitic, post-ideologic – nerealizând că trăiesc într-o altă ideologie, ca oricare altă ideologie, o ideologie a lipsei de idealuri, o ideologie în care utopia și distopia sunt termeni sinonimici, o ideologie în care ești un nimic și nu o să faci nimic, o ideologie unde a fi politician este a fi hot, o ideologie unde a te ridica înseamna a uita de clase economice și a prioritiza alte lucruri în viața ta, nu pe cel de lângă tine, nu societatea și nu progresul acesteia. Trăim în ideologie. La cinematografe nu mai sunt clipuri propagandistice cu muncitori inainte de filmele cu Țepes cu subtilități marxiste – acum sunt reclame coca-cola și filme Avengers. Propaganda este aceeași. Ideologia există.
Dupa mine, trebuie purtată o discuție politică în plan micro ca să influențezi planul macro. De ideologie, dragii mei, nu veți scăpa. De ‘politică’, nu veti scapa, dar poate facem rost de POLITICĂ. Fie incepem să reabilităm termenul, sau continuăm să demonizăm politica spre fericirea hoților de la putere, sporind în continuare naivitatea, superficialitatea și nihilismul balcanic al popoarelor din zona noastra geografica.
Mă veți întreba – tovarășe, cum poate să fie sensul real al politicii violent scos din politica, concomitent cu depolitizarea, concomitent cu efortul de a gandi realpolitik, apolitic, separat de ideologie?
Simplu. Cei ce duc efortul de depolitizare, precum USR-ul, nu o fac nicidecum rău intenționati, nu o fac cu dorința de a ajuta șarada în care trăim, ei o fac pentru că nu știu cum să reabiliteze politica, și nu au idealuri politice, ei doresc doar să ajute, fiind însă naivi și lipsiți de educație în domeniu, și deci astfel, încearcă să elimine culorile si simbolurile și „stânga-dreapta” – ei nu știu că nu stânga și dreapta le-a făcut rau în ultimii 27 de ani, ci doar oameni mărșăluind în coloratele forme ale acestor orientări. Pentru că asemenea raționamente sunt prea complexe pentru românul de rând needucat, pentru ei este mai ușor să încerce să se ridice prin a predica impotriva politicii dâcat prin a vrea sa recâștige politica. Problema cu acest raționament este simpla contradictie din interiorul sau – încerci să intri în scena guvernamentală prin a predica împotriva scenei guvernamentale? Decât să mergi pe alb, ca să nu te dai roșu sau albastru, nu mai bine ești roșu sau albastru, dar pe bune roșu sau albastru? Pe bune determinat să lupti cu toată forța pentru acel roșu sau albastru?
E mai ușor să arunci un obiect și să cumperi altul decât să încerci să îl repari - dar ceea ce ei nu înțeleg e că nu ai ce altceva sa cumperi. Acțiune și reformă apolitică - pai ce acțiune și reformă apolitică, când pe net și pe toate materialele legate de USR pe care le-am văzut circulând este doar un atac constant împotriva altor partide și altor politicieni, și multe cuvinte frumoase despre schimbare și evoluție, însă nu revendicări concrete și adevărate, nici măcar în sensul realpolitik.
Frustrarea noastră este cu consensul. Frustrarea noastră este cu coruptia – aceasta nu este însa doar sursa de probleme, este un simptom al problemei cu alte simptomuri proprii - iar problema-rădacină este lipsa de educație politica și ideea puternic înrădăcinată în acest sistem, aceea de a căuta mai presus de toate profitul personal. Problema cu PSD nu este că sunt comuniști, problema e că NU SUNT NICI MĂCAR COMUNIȘTI, problema e ca NU SUNT NICI SOCIAL-DEMOCRAȚI. Comuniștii adevărați sunt precum comunistii care mor în Bolivia pentru idealurile lor, idealurile ce țin de binele omenirii. Social-democrații adevarăti sunt precum Rosa Luxemburg, aruncată în canalul Landwehr din cauza dorinței sale de a emancipa omul. Politicienii noștri nu ar lua asemenea gloanțe, fiind niște simpli hoți sictiriți.
Da, asta nu înseamnă că un politician adevarat, care chiar crede în a sa dogmă, nu poate înteprinde crime și atrocități. Poate. Cu certitudine poate. Însă cât timp există educația politică, există conversația politica, există lectură politică în universul micro, al oamenilor, al maselor, atunci lucrurile o sa aibă un anume balans – cutare e socialist, cutare e liberal, cutare e fascist. Eu, socialist, o să mă combat cu fascistul, pentru că eu consider că ideologia lui duce la atrocitate daca e înfăptuită ca atare, în timp ce ideologia mea nu duce la atrocități decat aplicată prost. Astfel am înfățișat absurditatea argumentului că "extremiștii de orice fel sunt la fel". Liberalul o sa faca ce face liberalul – dar macar știi la ce te astepti de la toate aceste instante politice, pentru că sunt instanțe politice – nu sunt forme, sunt esențe.
Decizia e a noastră. Fie începem să luăm politică inapoi și să o dam maselor frustrate, fie ne frustrăm în continuare cât se joacă cei de sus, purtând măști. Apolitic, fie bine intenționați sau nu, oamenii nu schimba niciodată consensurile largi, iar problema noastra acum este consensul ce duce la corupție, nu doar corupția de sine-stătătoare. De la ‘apoliticieni’ (sau ‘anti-politicieni’) nu știi la ce să te aștepți. Discursurile lor sunt sentimentale și pline de platitudini, fără revendicări reale și planuri funcționale, si, mai presus de orice, fără idealuri care să îi ardă pe dinăuntru, să îi forțeze să facă ceea ce trebuie să facă.
Și dacă îi spui copilului tău că politicienii sunt toți hoți, furtul e pe mâinile tale.
Iar noi, ăștia de vorbim ca atare, suntem periculoși - suntem periculoși că discutăm și suntem pe bune - suntem periculoși pentru măscăricii care ne poarta culorile pe nedreptate. Noi agităm, noi educăm, și noi ne organizăm, si pentru fiecare duzină care râde de determinarea noastră, resemnându-se in scepticism și împăcare cu asuprirea, dacă e măcar unul care ascultă, e un progres. Chit că nu aderă la cauzele lui Cutare sau Cutare, măcar aderă la ceva, și măcar contribuie la reabilitarea termenului de politică și discuție politică - de politicieni nu vom scăpa - dar poate ne vom bucura de politicieni adevărați, dacă vorbim, daca vorbim ca societate.
