Kill Bill 2....
Sunt extrem de multe lucruri de comentat despre filmul asta, si nu stiu de unde sa incep sa mananc prajitura asta gatita de Tarantino... Stiu ca cireasa de pe tort a fost Uma Thurman, si profunzimea filmului, in timp ce aluatul a fost tot ce era nevoie pentru a propaga mesajul si a intensifica experienta audio-vizuala a acestei serii...poate chiar trilogii, in cazul in care primim si un Kill Bill 3. Tarantino a spus, prin 2004, ca, dupa un deceniu, intentioneaza sa faca un Kill Bill 3, cu fiica Vernitei Green. Daca ati vazut Django Unchained, ati observat protagonistul german pe nume King Schultz. E, mormantul in care fusese indesata mireasa fusese mormantul Paulei Schultz, sotia moarta a lui King. Acesta s-a apucat de bountyhunting dupa moartea acesteia, si s-a lasat de medicina. Ah, ce frumos e sa derapanezi referintele lui Tarantino la proprile lui filme.
O sa incep cu aluatul. In primul rand, am avut foarte multa frisca in seria asta, dar mult mai putina in Kill Bill 2. Prin frisca ma refer la violenta bine-facuta si o experienta vizuala foarte satisfacatoare. Nu ma intelegeti gresit, am avut foarte multa si in filmul asta, doar ca in primul a fost mult mai excitant.
Mai sap ceva cu lingura, si ajungem la ciocolata. E, unde tortul a avut mai putina frisca, am avut destula ciocolata, chiar mai multa ca in primul. In primul rand ca jocul actoricesc al lui Uma Thurman a fost miraculos, splendid si fermecator. Scena unde plangea, se rostogolea pe podea, si radea in acelasi timp a m-a lasat cu gura cascata, si am mai luat o inghititura din tort. David Carradine, fiul legendarului actor John Carradine, a facut un joc emotionant. Sunt unele persoanele la care Tarantino se duce pur si simplu, si le spune... "Tii minte cum ai luptat toata viata ta sa ajungi in acest nivel, sa fii faimos, sa fii considerat un actor bun, sa locuiesti la Hollywood, sau cum ai fost nascut in acest loc? Tii minte toate lucrurile prin care ai trecut? E, eu vreau sa uiti...tot. Cand stai pe setul meu, nu esti *numele actorului*, ci esti personajul, si nimic mai mult sau mai putin". Am auzit asta intr-un interviu, si cu putin efort, am transformat-o in paragraful de mai sus. Michael Madsen si, ce mai, aproape toti actorii din acest film, daca nu toti, au facut o treaba extrem de buna. Aplauze, si mai departe.
Pentru un film care are majoritatea plotline-ului in TITLU, este mai imprevizibil decat majoritatea.
Dupa ciocolata, tortul are si cateva substante ce nu le voi mentiona. Prin aceste substante inteleg simplele lucruri ce te induc in atmosfera filmului, apasa butonul mut la realitate, si, macar pentru cateva momente, esti acolo, faci parte din actiune. E o experienta surrealistica, si demna de a fii mentionata cand vine vorba de Tarantino. Aceasta experienta este facuta prin jocul actoricesc, prin poveste, prin replici, prin felul in care filmul este filmat si tot ce tine de el. Coloana sonora a fost geniala, si nici nu as fi vrut mai mult de la acea pudra de ciocolata gentil lasata asupra tortului. Ennio Morricone, Shivaree, Luis Bacalov, Gheorghe Zamfir, Nancy Sinatra... Ca experienta, Kill Bill exceleaza. Kill Bill 2 este, poate, mai putin breaz ca prima parte, dar asta e doar opinia mea. Trebuie totusi sa luati in considerare faptul ca prima parte te-a lasat sa gusti din tort, sa iti faci o idee, dupaia sa lauzi bucatarul, si sa vrei, inevitabil, mai mult. A doua felie nu e mai putin breaza, e pur si simplu foarte buna, dar fara acel sentiment nou. Ca si cum ai auzi o melodie foarte veche dupa mult timp, si simti atatea lucruri. Pare o experienta mai putin excitanta decat prima oara cand ai ascultat piesa, dar e tot foarte buna.
E, aceea substanta pe care Tarantino a bagat-o in tortul lui, in acest caz fiind Kill Bill, nu este nimic ce as putea indentifica la momentul asta. Pot sa o numesc cireasa de pe tort, dar nici un artist nu poate sa imi zica de unde culegem aceste cirese, pe care le punem pe tort. Este un izvor de inspiratie... si nimeni nu vede muntele de unde curge. E acoperit de ceata. Tot ce stiu este ca Tarantino clar a avut destule galeti cand a trecut pe acolo, si cred ca inca trece. Si cand vine de la izvor, dupa cateva guri de apa, face aceste capodopere. In toata maiestria filmului, tot nu o sa il laud mai mult ca pe Pulp Fiction, sau Inglorious Basterds, dar pot sa spun ca cireasa aia de pe tort e foarte, foarte buna, si oricine are posibilitatea de a o gusta, sa o faca.
Este foarte profunda, foarte delicioasa, si plina de mesaje.
- David. A Marin, tobosarul.
*Sigla profunzimii*
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu