Short and profound comments about movies #2: Kill Bill

Sunt unele filme, care, dupa ce le-ai vazut, stai acolo cu ochii bulbucati, uitandu-te ca un prost la distributie si ascultand ultimele corzi ale melodiei de final... Unele filme care dealungul intregii actiuni te fac sa crezi ca nu au chiar atat de multa dreptate sau atat de multa substanta... Dar odata ce filmul se epuizeaza, si ajunge pe la final, te loveste gen FOARTE TARE ( si Alex urla "N-ati-o p'asta! Mintea mea explodeaza!). 

Filmul asta a fost o experienta audio-vizuala geniala, cu o coloana sonora atat de emotionanta incat nu mai puteam si ma dadeam in fata si in spate pe scaun.

A fost filmat foarte bine, si greu, si chit ca a fost impotriva legilor gravitatiei si fizicii, tot a fost extrem de satisfacator vizual si auditiv. S-a cam exagerat cu omorurile. Se observa progresul regiziorului dealungul vietii lui. Cu atat era mai tanar, punea si mai mult sange in povestile sale. Dar in final, realizezi ca totul a fost un plan pentru a trimite un mesaj profund si subtil mintii, servit dealungul unui timp indelungat. Iti da exact cat iti trebuie dealungul actiunii, si la final vine desertul. Alt mic detaliu pe care il putem observa in filmele lui Tarantino este aceea secventa cand sangele sare pe zapada, sau pe o floare alba, ca in Django Unchained. Chestia asta simbolizeaza felul in care umanitatea corupe inocenta pura pe care incet, incet, majoritatea dintre noi o pierd. Si, de multe ori, sangele ala pe alb sare din personajele negative mai putin importante, sau uneori personajele mai mult sau mai putin negative, acest lucru simbolizand faptul ca oricine poate pica in coruptie. Alta drama portretizata de Quentin.

In mersul nostru nesfarsit pentru razbunare, cauzat de natura noastra omeneasca, nu gasim nimic decat tristete, si cum spunea la final si fierarul ala, "Nu te pierde in padure cand cauti lupul". Toate detalile extrem de mici, si replicile ca cea de mai de sus, au facut din acest "masacru" o capodopera profunda. Tragedia Miresei cand realizeaza ca cele mai apropriate persoane ale ei sunt si cele pe care vrea in disperare sa la ucida, si felul in care se leaga spiritual atat de mult de O-Ren Ishii la final, si "razbunarea aceea ce trebuie servita rece" devine fierbinte... My mind was having orgasms.

Filmul asta este ca un fel de prajitura. Iei o inghititura din prima felie, simti gustul, si iti cam faci o idee despre ce contine. Cu atat mananci mai mult, gustul devine si mai clar, si, in final, vrei mai mult. Dar cel mai important este ca cu cat inghiti mai mult din prajitura, cunosti mai bine bucatarul.

Brava, Tarantino! Brava!
Kill Bill. Kill Bill. But what will it accomplish?